La Florii...
Şi plouă la Florii...
demult, când măgăruşul a păşit
ducând în spate Mielul Ispăşirii,
tot ceru-a plâns, căci negreşit -
acei barbăţi, femei, copii
nu-nţelegeau esenţa mântuirii...
Şi ucenicii Îl lăudau...
pe cap purtând a dragostei cununi,
„Te binecuvântăm, Osana, slavă Ţie!
pentru că am putut vedea minuni"
şi hainele pe jos le aşterneau
cu inimile înecate-n bucurie...
Şi fariseii se gândeau...
şi au cerut de la Isus certarea
acelor ucenici, pentru că-i deranja -
s-audă glasurile care Îl lăudau
ei ar fi vrut să-năbuşe cântarea
care, ca şi-Împărat Îl alegea...
Şi El a plâns...
cădeau şiraguri lacrimile sfinte
căci Îl durea indiferenţa lor, şi nepăsarea -
ei se asemănau cu văruitele morminte
Iar vorba Lui nu i-a atins
şi nu I-au înţeles mustrarea...
Şi azi te rog să vii
la mine-n inimă, în suflet să Te am
să-mi înflorească-n viaţă numai crini -
privesc afară, lacrimi albe curg pe geam
aşa este, când plouă la Florii
îmi amintesc de-a Tale lacrimi...
Tatiana Tarlev,
19 aprilie 2008
E adevarat.Sa stii ca m-a miscat aceasta poezie...
e frumos cand Dumnezeu ne vorbeste prin tine. E super poezia